Testarea simțului cromatic
Evaluarea simțului cromatic are o mare valoare în practica oftalmologică, atât pentru diagnosticul afecțiunilor congenitale (ex.daltonism), cât și pentru diagnosticul și urmărirea defectelor dobândite.
Simțul cromatic
Perceperea culorilor (simțul cromatic) implică mecanisme complexe realizate de analizatorul vizual, de la nivelul segmentului extern (ochiul), până la scoarța cerebrală. Aceste mecanisme însă, nu sunt complet cunoscute, modalitatea de transmitere a senzației cromatice fiind încă cercetată și explicată doar cu ajutorul unor teorii.
Cea mai acceptată teorie, teoria tricromatică Young-Helmholtz, explică cum în ochi există trei tipuri de conuri, fiecare conținând câte un pigment fotosensibil pentru una din culorile fundamentale: roșu, verde și albastru. Atunci cănd aceste particule fotosensibile sunt stimulate de lumină se produce senzația culorii respective. Printr-un proces aditiv se obțin toate senzațiile colorate.
Ochiul are capacitatea de a percepe stimuli colorați din spectrul vizibil, cuprinși între lungimile de undă 375 – 760 nm. Spectrul vizibil include șapte culori spectrale – roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet (ROGVAIV), dar analizatorul vizual poate deosebi până la 140 de tonalități.
În vederea elaborării simțului cromatic, integrarea la nivel cortical permite definirea completă a senzațiilor cromatice prin 3 parametri:
- Tonalitate – reprezentată de lungimea de undă a stimulului luminos. Stimulii colorați din lumea înconjurătoare sunt amestecuri în proporții variabile de diferite culori, tonalitatea fiind dată de lungimea de undă care predomină,
- Saturație – este definită prin puritatea colorimetrică a unei radiații cu aceeași lungime de undă, fără niciun amestec. Reducerea saturației unei culori se poate obține prin amestec cu alb
- Luminozitate – permite distincția dintre culori mai clare și mai intunecate
Explorarea simțului cromatic este un test care permite:
- Diagnosticarea alterărilor congenitale și dobândite ale vederii culorilor
- Aprecierea capacității de discriminare cromatică în vederea selecției și orientării profesionale (de exemplu, testarea deficitului de receptori pentru culorile roșu – verde în vederea obținerii permisului de conducere)
Tulburarea simțului cromatic se numește discromatopsie.
Există mai multe metode clinice de testare a vederii cromatice pentru identificarea discromatopsiilor. Dintre acestea, cel mai folosit în practica curentă este testul Ishihara.
Testul Ishihara este un test de percepție a culorilor pentru deficiențe din spectrul de culoare roșu-verde. Este alcătuit din 38 de planșe colorate: o planșă demonstrativă și mai multe planșe cu cifre și desene tip serpentine. Fiecare dintre aceste desene conțin un cerc de puncte de formă și culori diferite care alcătuiesc o imagine special concepută pentru tipul de deficiență testată.
Planșele testului Ishihara pot cuprinde:
- Planșă demonstrativă – desen vizibil de către toate persoanele, indiferent dacă sunt normale sau cu deficiențe de vedere. Ajută la înțelegerea modului de funcționare a testului
- Planșe cu numere sau desene șerpuite ascunse printre buline de altă culoare, vizibile pentru persoanele cu vedere normală, dar invizibile pentru cei cu deficite de vedere colorată
- Planșe de transformare – persoanele cu defecte de vedere a culorilor vor vedea un desen diferit față de persoanele cu vedere normală
- Planșe cu numere ascunse – special concepute pentru persoane cu discromatopsie. Desenele lor sunt văzute doar de persoane cu deficiențe de vedere și sunt invizibile pentru cei cu vedere normală în spectru rosu-verde
- Planșe de diagnostic – utilizate în determinarea tipul de tulburare cromatică și gravitatea acesteia. Conține planșe speciale pentru protoanomalie ( discromatopsie din spectrul roșu) și planșe pentru deuteranomalie (discromatopsie din spectru verde).
Tehnica de testare constă în identificarea cifrelor și traseelor de pe planșele Ishihara. Se notează răspunsurile pentru fiecare plansă. Dacă răspunsurile sunt corecte, se consideră că persoana testată are o vedere cromatică normală. Dacă o parte din planșe nu sunt citite corect se caută tipul de anomalie cromatică. Examinarea se realizează pentru fiecare ochi în parte.
Tulburări ale simțului cromatic – Discromatopsiile
Discromatopsiile pot fi congenitale sau dobândite
Discromatopsiile congenitale (cele moștenite în familie) sunt mai des întâlnite și se clasifică în urmatoarele tipuri de anomalii:
- Anomalii la limită – caracterizate prin tulburări cromatice atenuate și manifestate prin posibile ezitări sau erori în citirea tabelelor de simț cromatic
- Tricromazia – este o tulburare în perceperea uneia dintre culorile fundamentale:
- Protanomalie – deficiența receptorului pentru roșu
- Deuteranomalie – deficiența receptorului pentru verde
- Tritanomalie – deficiența receptorului pentru albastru
- Dicromazia – reprezintă imposibilitatea perceperii uneia din culorile fundamentale:
- Protanopie (daltonism) – lipsa receptorului pentru roșu
- Deuteranopie – lipsa receptorului pentru verde
- Tritanopie – lipsa receptorului pentru albastru
- Acromatopsia – reprezintă lipsa totală a perceperii culorilor. Lumea este văzută doar în alb și negru. Poate fi completă sau incompletă și se asociază adesea cu ambliopie, fotofobie sau nistagmus.
Discromatopsiile dobândite sunt netransmisibile ereditar. Acestea apar ca urmare a unei afecțiuni oculare dobândite și sunt întotdeauna însoțite de scăderea acuității vizuale sau de tulburări de adaptare a vederii. Pot fi unilaterale,bilaterale sau limitate la o parte a câmpului vizual. De obicei sunt evolutive și tratabile dacă afecțiunea determinantă beneficiază de tratament:
- Discromatopsiile propriu-zise sunt secundare unor leziuni oculare – tulburări în axul rosu-verde din leziunile căilor optice ( atrofie optică, nevrită optică, edem papilar) sau tulburări în axul albastru-galben din leziunile retinene (retinopatie diabetică, retinopatie pigmentară, degenerescență maculara legată de vârstă, miopie forte, dezlipire de retină)
- Cromatopsiile sunt caracterizate prin perceperea unei suprafeței albe ca fiind colorate. Acestea apar fie printr-o perturbare a mediilor de transmisie sau o perturbare la nivel retinian, fie printr-o afectare toxică accidental sau medicamentoasă:
- eritropsia – vedere colorată în roșu în hemoragii intraoculare, dezlipire de vitros,dezlipire de retină
- cianopsia – vederea cu o tentă albăstruie din afakie (lipsa cristalinului), intoxicația cu digitalice (Digoxin)
- xantopsia – vedere colorată în galben după angiofluorografie, în icter, după tratamentul cu sulfonamide și clorotiazide
- cloropsia – vedere colorată în verde după tratamentul cu griseofulvină (antifungic)
- iantinopsia – vedere colorată în violet în intoxicația cu ciuperci sau marijuana
- Agnoziile cromatice constau în imposibilitatea de a recunoaște o culoare deși receptorii retinieni nu sunt afectați – apar în leziuni occipitale cerebrale